Toboşari ai vremilor moderne,
Ce-ncropiţi un sunet uniform
Şi le puneţi oamenilor perne,
Legãnându-i, pânã când adorm,

Trubaduri posaci, fãrã chemare,
Fãrã pic de sare în aluat,
Ceteraşi aleşi la întâmplare,
Râu, lovind sub malul îngheţat,

Lucrãtori lipsiţi de conştiinţã
Care credeţi lucruri ce vã plac,
Cãutând tovarãş de credinţã
Şi fãcând din el, apoi, un drac!

Voi priviţi pe oameni, ca pe-o normã,
Îi lãsaţi flãmânzi, setoşi şi goi,
Fãrã conţinut şi fãrã formã,
Când îi delectaţi pe ritmuri noi!

Cum vã este conştiinţa treazã?
Cum de vã consideraţi eroi,
Când, de fapt, doar numãrul conteazã,
Calitatea fiind pe locul doi! ?

Scoateţi musafirul rãu din casã!
Sã ne-mpotrivim lui chiar acum!
Cã, de nu, în loc ca el sã iasã,
Ne va scoate el pe noi, în drum!

Toţi câţi mai simţiţi vreo datorie
Faţã de Stãpânul pãgubit,
Vã treziţi din lunga letargie,
Dac-aveţi urechi de auzit!

Aruncaţi în praf acestea toate!
Ascultaţi de Adevãrul Viu,
Pânã este har şi se mai poate,
Pânã nu se zice: "Prea târziu!"